Parcul Eduardo VII - o plimbare prin labirintul de verdeata al Lisabonei !

In Piata Marques de Pombal, intre Campo Pequeno si Restauradores, acolo unde statiile de metrou sunt intotdeauna pline, unde soarele loveste hotarat verdele copacilor, se afla cel mai mare parc din Lisabona, Parque Eduardo VII, botezat asa de portughezi pentru a-l omagia pe regele englez Eduardo al VII-lea care, la inceput de secol XX, a venit in capitala lusitana pentru a confirma colaborarea dintre Anglia si Portugalia.
Parcul in sine este perfect pentru a invia gandurile pe care ni le reprimam in clipele in care nu e timp pentru probleme personale sau pentru sentimente universale. Verde, mult verde, in centrul orasului, printre constructii recente sau vechi.
In prelungirea faimosului bulevard Avenida da Liberdade (care merge spre raul Tejo, oprindu-se in Piata Restauradores), parcul de 25 de hectare are forma etajata si ofera de sus, de langa impunatorul steag portughez, o priveliste naucitor de frumoasa a orasului. Se spune ca, in zilele foarte senine, de acolo se poate vedea putin din Serra da Arrabida, un parc natural cu istorie interesanta, de dincolo de rau.
Cafeneaua din partea dreapta, de langa discre­ta gradina dedicata marii cantarete de fado Amalia Rodrigues, se umple de oameni luminosi, mai ales la sfarsit de saptamana. Potecile, asfaltate si imprejmuite de iarba ingrijita, dau senzatia ca duc in toate partile.
Ar semana cu un labirint, doar ca pe acele carari simetrice nu te poti rataci niciodata. In acest parc, exista doua sere. Cea din nordest, Estufa Fria, gazduieste plante exotice, rare, palmieri, arbusti infloriti. In cealalta, Estufa Quente, se gasesc plante grandioase, cu aspect straniu, cactusi si alte specii valoroase, mai ales pentru cunoscatori.
In partea de vest, se afla Pavilionul Carlos Lopez, unde portughezii obisnu­iesc sa organizeze congrese sau spectacole. Pe lacurile parcului, lebedele albe si lebedele negre vegheaza asupra linistii din jur, iar cerul, uneori de un albastru profund, alteori intunecat de furtuni trecatoare, isi oglindeste nuantele in toate ramurile. Pe trunchiul copacilor batrani, isi pot gasi adapost oamenii care au nevoie de spe­ranta. Apusul de la umbra lor, intotdeauna altfel, chiar da impresia de siguranta si de continuitate. Fantanile din sere, impodobite cu statuete simbolice, racoresc, parca, peisajul, spargand putin monotonia aparenta a naturii.
Pe aleile principale, sunt bancute de lemn, unde cei melancolici se pot opri ca sa respire aer curat, in plina agitatie de capitala europeana. Primavara, in acest parc impresionant, se organizeaza cel mai important targ de carte al anului, unde vin nu numai turisti curiosi sau locuitori interesati de arte, ci si oameni tristi care cauta in permanenta motive ca sa mearga inainte. Ca si Lisabona insasi, Parque Eduardo VII creaza dependenta. Dependenta de verde, de liniste, de eternitate.
Sursa postarii: http://www.euforia.tv